“Le sunt recunoscatoare tuturor celor care m-au refuzat în viata. Datorită lor am reusit pe cont propriu.” – Albert Einstein

 Astazi am avut marea surpriza placuta (pot spune) sa vorbesc cu o persoana de care nu mai stiam nimic de cativa ani. Am sa o citez fara sa-i desconspir identitatea:

"Oricum tu pe blogul tau esti ca o carte deschisa. Spui cam tot. Si oricum cine stie sa citeasca printre randuri, stie..." - cine nu: este inselat de aparente metaforice.

 "- Ce pot sti e ca am facut mult rau, ca tu ai fost ”o doamna”, ai avut decenta sa te comporti foarte frumos mereu, indiferent cate lovituri ti-am dat. Si ca totul in viata se intoarce.

Nici nu stiu de ce staruim noi acuma asupra acestor lucruri.

Cand am putea sa vorbim despre altceva.

Nu stiu...

Eu: ca trebuie rezolvate, ca au ramas acolo in suflet ca niste pietre grele.

- O sa ies acum de pe Messenger. Sper sa te uit, sa ma uiti si tu, si mintea sa nu imi mai zboare, nici macar o singura data la tine. Ca nu are rost. Nu stiu daca voi reusi. Stiu doar ca voi incerca. Nu stiu de ce revine cateodata acea legatura mentala invizibila catre tine. Habar nu am. Stiu doar ca teoretic ar fi mai bine sa nu o mai avem niciodata. N-a iesit nimic bun din ”vorbirea/vederea/apropierea” noastra. Sigur, din cauza mea.Dar ce rost are si gandul atunci?Mai e si aspectul cu teama mea referitoare la secretul pe care ti l-am incredintat - si pe care nu vreau sa-l amintesti macar -;imi e teama si acum si poate imi va fi toata viata. Nu stiu de ce am avut increderea sa-ti spun. E o condamnare pe care o voi simti toata viata.

Memoria pe care o am nu ma lasa sa uit.

Se spune ca uitarea e o mare binecuvantare.

In fine.

O zi usoara. Si fara stari negative.

Sper sa nu mai simti.

Ce trimit.

O sa incerc sa ma inchid.

Pa."

Concluzia mea la toata discutia asta este ca m-am saturat de oameni care revin dupa ani si ani si le pare rau ca mi-au gresit. Am iubit cateva persoane pana acum si nu am stiut ce e aia o aventura, dar cu toata iubirea mea pentru alte fiinte am avut un singur fapt de facut: sa imi bag sentimentele fix in cur.

Am ajuns sa fiu o tipa foarte dura si plina de venin cu unii oameni care nu merita asta, dar ca o idioata ma comport ca un om normal si momentan nu fac diferenta intre oameni buni si oameni mai putini buni. Dar se upgradeaza toate in timp. Rabdare.

Stiu ca in spatele fiecarui gest de-am pulea se afla o idee buna, dar uneori, de fapt de cele mai multe ori acele gesturi negandite dor al dracului de tare. 

Pe fiinta de am citat-o mai sus am iubit-o maxim, dar degeaba intr-un final. Doar am ramas cu niste amintiri placute, dar mai apoi sa fie noroite de un comportament necorespunzator cerintelor mele. Sunt o pretentioasa. :)

Azi le explicam unor oameni la o masa patrata sa ma lase cu ideea proasta de a-mi gasi pe Fat- Frumos cu palosul gros. Chiar nu am nevoie de un porc intreg doar pentru ca are o tija de aur ce s-ar potrivi perfect in scoica-mi ce ascunde perle de placere!!!

Nu ma duc la manastire, ca si pe acolo e imputita treaba. Chiar am fost pe la manastirea Namaiesti zilele trecute si la slujba de seara (Vecernie) se mergea pe rapid de catre cantareata si preot. Imi e din ce in ce mai lehamite de tot ceea ce era odata frumos si acum e de prisos... In fine! 

Am amestecat poate din punctul unora de vedere subiectele, dar de fapt vroiam sa combin doua chestii minunate: iubirea si credinta. 

Am iubit si iubesc si inca cred ca odata si odata se va ajunge de la iad pe pamant la RAI pe Terra!!!